Concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de 8 ore/zi, a funcției contractuale de execuție vacantă de îngrijitor

Comuna Chiajna organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de 8 ore/zi, a funcției contractuale de execuție vacante de îngrijitor, din cadrul Serviciului Administrativ și Gospodărire Comunală – Compartimentul Administrativ.

Concursul cuprinde proba practică și proba de interviu, care se vor susține la sediul din str. Speranței nr. 1 bis, sat Dudu, comuna Chiajna, județul Ilfov. Proba practică va avea loc în data de 12.03.2026, ora 10:00.

Proba de interviu se va susține într-un termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei practice.

În vederea participării la concurs, candidații depun dosarul de concurs în termen de 10 zile lucrătoare de la data afișării anunțului, respectiv în perioada 19.02.2026 – 04.03.2026, ora 16:00, la secretarul comisiei de concurs, la sediul Comunei Chiajna din str. Speranței nr. 1 bis, sat Dudu, comuna Chiajna, județul Ilfov.

Pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta dosarul de concurs, care va conține următoarele documente:

  • formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 1;
  • copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflat în termen de valabilitate;
  • copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  • copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  • copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  • certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
  • adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate, cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  • curriculum vitae, model comun european.